Header image

Schimbarea în Biserică – o născoceală a intelectualilor

 

În aceste zile mai mulți intelectuali au vorbit iar despre Biserică. Intelectualii sînt niște oameni care citesc cărți ca să scrie cărți, după care iau acele cărți și te bat cu ele în cap. Un intelectual care nu te bate la cap nu e un intelectual adevărat.

E tot mai greu să definești un intelectual în condițiile în care fiecare al treilea tînăr din România a absolvit o facultate, iar facultatea trebuie încheiată cu un doctorat. La mine pe feisbuc am vreo zece mii de intelectuali. Dar nu toți sînt ca intelectualii adevărați, adică să-și fi publicat lucrarea de master sau doctorat într-un tiraj de două sute de exemplare pe care să le dea cu autograf.

Așadar, există intelectuali care știu totul despre Biserică și au soluția perfectă. Ei numesc punct cu punct cauzele și efectele ”crizei”. Există criză instituțională, blocaj instituțional, înțepenire, lipsă de comunicare, neimplicare și momente ratate. Discurs, adaptare socială. Asta lipsește, din punctul lor de vedere, patriarhului și ”instituției Bisericii”.

E nevoie, zic ei, de schimbare.

De fapt, criza se datorează tocmai schimbării prea mari și adaptării prea strînse. Biserica nu are nevoie să se schimbe, ea are nevoie să înceteze să se mai schimbe. Să înceteze să se mai adapteze social: că avem preoți și ierarhi care se pricep la retrocedări și afaceri imobiliare mai bine decît frații Dedeman. Să lăsăm schemele, proiectele și ambițiile de grup. Să dăm dracului ”relațiile” și să rămînem doar cu nădejdea în Dumnezeu. Faptul că sîntem mulți, că sîntem puternici, că sîntem vechi nu sînt argumente creștine – sînt argumente politice și păgîne. De fapt sîntem puțini, săraci și slabi și în aceasta se arată puterea lui Dumnezeu.

A devenit un clișeu ca Biserica să fie acuzată că face prozelitism, că își impune cu forța influența prin bogăție și alianțe nedrepte cu puterea. Majoritatea tinerilor trăiesc cu impresia că așa a fost tot timpul, că lumea a fost creștinată cu forța.

Totuși apostolii au fost săraci și fără relații la curtea romană. Erau atît de săraci, încît flămînzeau la propriu, mîncau spice și fructe pe drum, iar alteori se opreau să pescuiască pentru a-și astîmpăra foamea. Erau o mînă de oameni, dar au convins Roma, Grecia și Egiptul, Ierusalimul și India, întreg pămîntul. Forța lor era în puterea credinței lor și prospețimea cu care vorbeau profunzimile credinței. E adevărat, nu aveau pază de corp și au fost uciși majoritatea dintre ei, nu mureau cu zece doctori la căpătîi care le masau tălpile și mînuțele. Dacă unii puternici ai lumii acesteia, după ce au crezut, s-au întors la obiceiurile lor păgîne de a asupri pe toți și toate, asuprire care s-a făcut și în numele creștinismului, nu e vina apostolilor.

Schimbare? Renunțați mai întîi la gărzile de corp, că se sperie oamenii cînd vin la biserică. Hristos a avut îngerii drept bodyguarzi, dar nu a apelat la ei.

Integrare? Stați mai mult printre mulțime, învățați să mergeți pe jos, că face bine la sănătate. Lăsați oamenii să vă atingă, să se convingă că sînteți viu, că nu trăiți doar în televizor și pe calendare. Lăsați-vă atinși de oamenii simpli, nu vă temeți, că n-o să luați boli, că doar nu sînteți Ceaușescu.

Adaptare? Obișnuiți-vă că în lume trăiesc și cei care strigă ”jos!”, nu doar cei care cîntă ”întru mulți ani!” Cu cît mai tare cîntă cei din urmă, cu atît mai tare strigă cei dintîi.

Și lăsați schimbarea pentru intelectuali.