Header image

JURNAL DE CHIȘINĂU: ”Carte de despărțire – cea mai bună carte de poezie a anului”

„Carte de despărţire” de Savatie Baştovoi, apărută la Editura Cathisma, e un model de înnoire a poeziei prin revenire la tradiţie. Acest volum vine după o absenţă de 16 ani a autorului din sfera poetică.
„Ființă complexă, introvertită, și deopotrivă foarte sociabilă și viu prezentă printre mireni, părintele Savatie este acel gen de trăitor întru Hristos de care contemporaneitatea confuză în care ne scăldăm are stringentă nevoie, îl caută. Pentru a funcţiona ca bornă și „foiță de turnesol”. Limbajul său frust, accesibil, frugal, cald şi iubitor este plin de miez, sens și autentică pulsație duhovnicească”, se menţionează într-o cronică de pe www.manastiri-basarabene.com.
„Carte de despărţire” e scrisă din suflet, pentru suflet. Poemele autorului au limpezime, profunzime, putere tămăduitoare. Iată câteva rânduri din poezia „Cerbul de foc”: „În viaţă n-am făcut nimic de seamă,/ Am fost un călător, nimic mai mult./ Am vrut să fiu cu îngerii de-o seamă,/ Dar m-am rănit de-un bulgăre de lut./ Trec printre oameni ca printre copaci/ Timid ca o jivină oarecare/ Şi mă ascund de vânători dibaci/ În dosul răsăritului de soare”.
Jurnal de Chișinău