Header image

RADU RAȚĂ

RADU RAȚĂ este un artist român contemporan, stabilit în Belgia unde, îmreună cu buna lui soție Amelie, pictoriță și ea, au trei băieți. Predă într-o mică academie de artă, iar materia preferată este lutul. Tema la care a lucrat ultimii ani a fost  moartea, iar de la “oale și ulcele”, cum zice românul la rămășițele umane, care erau prezente în sculpturile sale anterioare, a trecut la propriu la oale și ulcele bune de folosit cu bucurie! Radu a absolvit Academia de Arte ”George Enescu” din Iași unde a avut colegi basarabeni care i-au devenit prieteni. Vine uneori la Chișinău, însoțit de frumoasa și gălăgioasa lui familie, iar în una din vizite a ajuns la Atelierul ”SB”, fapt care a pus începutul acestei frumoase colaborări.