Header image

Despre falsa intelectualizare a Bisericii

După prăbușirea comunismului multe din opreliștile puse Bisericii au fost înlăturate. Prima dintre ele a fost libertatea de expresie și a întrunirilor. Credincioșii au început să umple nu doar bisericile, ci și sălile de conferință. Pentru aceasta se aleg sălile cele mai mari din orașele universitare – audiența unui predicator poate fi mai mare decît a unui cîntăreț sau actor.

Reacția normală de sete pentru cuvînt și întruniri după o epocă de prigoană pare să înceapă a înclina spre o falsă intelectualizare a bisericii. Cererea mare pentru predicatori a creat și o inflație de cuvinte. Apar și false probleme și întrebări tipice pentru modul de comunicare denumit conferință. Această criză este dublată și de inflația de cuvinte pe care a adus-o internetul.

Probabil va veni ziua cînd toate acestea se vor răsfrînge într-un mod nefast asupra minților oamenilor. Sindromul ”târgoveților sau colpoltorilor de vorbe” despre care vorbeau Sfinții Părinți ai Pustiei în secolul IV este astăzi mai acut decît oricînd.

Este impropriu să pui și să dai întrebări la nesfîrșit, așa cum se întîmplă la majoritatea conferințelor, cu speranța că ele îți vor folosi cândva. A aduna sfaturi fără a le îndeplini este tot una cu a îngropa în aceeași groapă diverse semințe, cu legume la un loc și rădăcini, în speranța că vor rodi toate deodată. Fiecare semință își are vremea și locul prielnic pentru a fi semănată și pentru a da rod.

Nu sînt toți apostoli, nu toți învățături, ne spune Scriptura. Nevoia firească a credinioșilor de a se întruni nu trebuie să stea doar sub semnul intelectului și al comentariului, ci să aibă și alte prilejuri, cum ar fi, de pildă, simpla și banala muncă în comun, denumită la poporul nostru ”clacă” sau ”șezătoare”. Altminteri, se creează impresia că doar cei care scriu și citesc cărți, dar mai ales le comentează, sînt importanți pentru comunitate. În plus că iscodirea nesfîrșită a cuvintelor și a înțelesurilor strică smerenia, cum și prorocul David a zis: ”Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine” (Ps. 130).

Judecînd tradițiile poporului nostru, felul în care munceau, mîncau și sărbătoreau, înțelegi cît de profund apostolici am fost pînă adineauri și cît de abstracți și vulnerabili am devenit azi. Uneori am impresia că dacă ne-ar închide cineva ca pe o carte și ne-ar pune pe un raft nu multă lume ne-ar simți lipsa.